Pe perioada lunii iunie, după cum am mai menționat, membrii Grupurilor Locale s-au întrunit, pentru a discuta pe baza Planurilor de Acțiuni ebalorate în urma celor două ateliere și a unui chestionar.
Scopul atelierelor a fost identificare nevoilor persoanelor cu dizabilități din fiecare localitate parteneră.
În urma acestor întâlniri membrii Grupurilor Locale au elaborat un Demers către APL din localitate, prin care au informat despre participarea la activitățile proiectului „AGENDA DE ADVOCACY ÎN RAIONUL CAHUL – ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI”.
De asemenea au adus la cunoștință acțiunea selectată ce urmează a fi soluționată, care este contribuția proiectului și au venit cu rugămintea către APL pentru a realoca sursele financiare necesare .
Acțiunile selectate în cele patru localități vizează întreaga comunitate, inclusiv și persoanele cu dizabilități.
Reamintim că localitățile partenere sunt: comuna Pelinei, satul Slobozia Mare, satul Roșu și orașul Cahul.
Activitățile s-au organizat în cadrul proiectului „AGENDA DE ADVOCACY ÎN RAIONUL CAHUL – ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI”. Proiect realizat de Asociația Obștească AZI cu suportul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din surse acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvolatre și Cooperare (SDC) și Suedia.