Cahul are Coaliție Locală

Miercuri, 4 martie, la Cahul a fost creată ultima Coaliție Locală în regiunea de Sud a Republicii Mldova în cadrul participării bugetare.

Ședința de constituire a Coaliției a început cu discursul Tatianei Seredenco, director executiv al Asociației Obștești, coordonator al proiectului regiunea de sud, explicând rolul, obiectivele și activitățile Coaliției Locale și prezentând conceptul de Bugetare Participativă. “În cadrul proiectului  „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”” o să fiți instruiți de către specialiști în domeniu. Folosiți oportunitatea de a cunoaște lucruri noi în sfera respectivă. Rolul acestei coaliții este un mecanism de discuții intre Administrația Locală și cetățeni. Voi sunteți vocea acestui oraș” a declarat coordonatorul regional.

Coaliția a fost formată din 21 membri din domeniul educației, asistenței sociale și cetățeni activi. A fost ales secretarul, Ana Nedelcu, profesoară și membră a A.O. Pas cu Pas regiunea Sud, care a menționat că: “Cetățenii nu înțeleg semnificația Bugetării Participative, ei consideră că este un mecanism de spălare a banilor. Scopul nostru este să le schimbăm gândirea și să contribuim la faptul ca ei să fie ascultați de putere. ” Totodată a fost aprobat Regulamentul de Activitate, care este un document intern, acceptat de membrii coaliției pentru transparența bugetară a localității, prin care se stabilesc reguli pentru atingerea scopului. Pe durata proiectului Coaliția este deschisă pentru noi membri.

Coaliția Locală Cahul și-a propus următoarele obiective: crearea unui parteneriat de colaborare cu autoritatea locală, pentru creșterea transparenței bugetului și formarea unui cadru prielnic, care să asigure sporirea nivelului de implicare a cetățenilor în procesul bugetar și de soluționare a problemelor locale.

Astfel de Coaliții Locale vor fi create pe întreg teritoriu al Republicii Moldova (Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia și regiunea Transnistreană), rolul cărora va fi de a interacționa cu autoritățile publice locale în vederea promovării și implementării instrumentelor de bugetare participativă și participare bugetară la nivel de comunitate.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftunge.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftunge.V.

Evaluați articolul
Împărtășește cu prietenii
Asociatia Obsteasca AZI
Lasă un răspuns